Extinderea furnizorilor de servicii sociale În M. Of. din data de 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi pentru abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/200 4 septembrie 2015 În M. Of. din data de 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi pentru abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale. Prin ordonanța adoptată de Guvern, se extinde dreptul operatorilor economici cu scop lucrativ de a fi recunoscuți ca furnizori de servicii sociale. Potrivit noilor reglementări, operatorii economici cu scop lucrativ vor putea furniza toate categoriile de servicii sociale organizate în condiţiile legii, cu excepţia celor expres prevăzute în noul act normativ. Dintre aceste excepții menționăm: serviciile de prevenire a separării copilului de familie și serviciile pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinți, serviciile legate de violența în familie și serviciile pentru persoanele cu dizabilități, care vor rămâne doar de competența autorităților publice.

Extinderea furnizorilor de servicii sociale În M. Of. din data de 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi pentru abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/200 4 septembrie 2015 În M. Of. din data de 27 august 2015 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea art. 37 alin. (3) lit. e) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, precum şi pentru abrogarea art. 11 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale. Prin ordonanța adoptată de Guvern, se extinde dreptul operatorilor economici cu scop lucrativ de a fi recunoscuți ca furnizori de servicii sociale. Potrivit noilor reglementări, operatorii economici cu scop lucrativ vor putea furniza toate categoriile de servicii sociale organizate în condiţiile legii, cu excepţia celor expres prevăzute în noul act normativ. Dintre aceste excepții menționăm: serviciile de prevenire a separării copilului de familie și serviciile pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinți, serviciile legate de violența în familie și serviciile pentru persoanele cu dizabilități, care vor rămâne doar de competența autorităților publice.

Completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor În M. Of. nr. 366 din data de 27 mai 2015 a fost publicată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 443/2015 pentru completarea Regul 29 mai 2015 În  M. Of. nr. 366 din data de 27 mai 2015  a fost publicată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 443/2015 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. La articolul 116, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) În cazul în care prin hotărâre definitivă s-a pronunţat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c)din Codul de procedură penală şi există indicii privind săvârşirea infracţiunii de către o altă persoană, dosarul de urmărire penală împreună cu mijloacele materiale de probă se restituie, la cerere, parchetului competent să efectueze ori să supravegheze urmărirea penală în cauză. La arhiva instanţei se păstrează o copie certificată a actelor dosarului şi procesul-verbal de predare-primire a dosarului de urmărire penală şi a mijloacelor materiale de probă.”

Completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor În M. Of. nr. 366 din data de 27 mai 2015 a fost publicată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 443/2015 pentru completarea Regul 29 mai 2015 În  M. Of. nr. 366 din data de 27 mai 2015  a fost publicată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 443/2015 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. La articolul 116, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) În cazul în care prin hotărâre definitivă s-a pronunţat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c)din Codul de procedură penală şi există indicii privind săvârşirea infracţiunii de către o altă persoană, dosarul de urmărire penală împreună cu mijloacele materiale de probă se restituie, la cerere, parchetului competent să efectueze ori să supravegheze urmărirea penală în cauză. La arhiva instanţei se păstrează o copie certificată a actelor dosarului şi procesul-verbal de predare-primire a dosarului de urmărire penală şi a mijloacelor materiale de probă.”

Respectarea termenului de şase luni Buna administrare a justiţiei impune restrângerea, în timp, a dreptului de a sesiza o jurisdicţie, pentru că aceasta nu ar putea examina toate situaţiile contrare ordinii juridice ce s-ar produce într-un timp nedeterminat. Regula termenului de 6 luni are ca scop să susţină securitatea juridică şi să se asigure că acele cauze care ridică probleme privitoare la Convenţie sunt examinate într-un termen rezonabil, evitând în acelaşi timp ca autorităţile şi alte persoane implicate să rămână mult timp în stare de incertitudine. Această regulă acordă potenţialului reclamant o perioadă de reflecţie suficientă pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere şi de a stabili capetele de cerere şi argumentele precise care trebuie prezentate  şi facilitează stabilirea faptelor într-o cauză, deoarece examinarea echitabilă a chestiunilor invocate devine problematică odată cu trecerea timpului. Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula termenului de 6 luni. Regula termenului de 6 luni nu poate fi interpretată ca obligând un reclamant să sesizeze Curtea cu cererea sa înainte ca situaţia referitoare la chestiunea în cauză să fi făcut obiectul unei decizii definitive la nivel intern.

Respectarea termenului de şase luni Buna administrare a justiţiei impune restrângerea, în timp, a dreptului de a sesiza o jurisdicţie, pentru că aceasta nu ar putea examina toate situaţiile contrare ordinii juridice ce s-ar produce într-un timp nedeterminat. Regula termenului de 6 luni are ca scop să susţină securitatea juridică şi să se asigure că acele cauze care ridică probleme privitoare la Convenţie sunt examinate într-un termen rezonabil, evitând în acelaşi timp ca autorităţile şi alte persoane implicate să rămână mult timp în stare de incertitudine. Această regulă acordă potenţialului reclamant o perioadă de reflecţie suficientă pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a introduce o cerere şi de a stabili capetele de cerere şi argumentele precise care trebuie prezentate  şi facilitează stabilirea faptelor într-o cauză, deoarece examinarea echitabilă a chestiunilor invocate devine problematică odată cu trecerea timpului. Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula termenului de 6 luni. Regula termenului de 6 luni nu poate fi interpretată ca obligând un reclamant să sesizeze Curtea cu cererea sa înainte ca situaţia referitoare la chestiunea în cauză să fi făcut obiectul unei decizii definitive la nivel intern.

Obligaţia angajatorului de a informa salariatul Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării sau salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice. Informarea va cuprinde cel puţin următoarele elemente:   identitatea părţilor locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului funcţia/ ocupaţia şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului riscurile specifice postului data de la care contractul urmează să îşi producă efectele în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul condiţiile de acordare a preavizului de către părţi şi durata acestuia salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului durata perioadei de probă. Elementele din informare trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă. Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute cuprinse în informare în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil. Între părţi poate interveni un contract de confidenţialitate cu privire la informaţiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă. În cazul în care salariatul urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util pe lângă informaţiile prezentate mai sus şi informaţii referitoare la:   durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate condiţiile de climă reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală condiţiile de repatriere a lucrătorului. Aceste dispoziţiile se completează prin legi speciale care reglementează condiţiile specifice de muncă în străinătate.   Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional. La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de avocat. În situaţia în care angajatorul nu îşi execută obligaţia de informare persoana selectată în vederea angajării ori salariatul are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligaţii, instanţa judecătorească competentă şi să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare.

Obligaţia angajatorului de a informa salariatul Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării sau salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice. Informarea va cuprinde cel puţin următoarele elemente:   identitatea părţilor locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului funcţia/ ocupaţia şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului riscurile specifice postului data de la care contractul urmează să îşi producă efectele în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul condiţiile de acordare a preavizului de către părţi şi durata acestuia salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului durata perioadei de probă. Elementele din informare trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă. Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute cuprinse în informare în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoştinţării în scris a salariatului, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil. Între părţi poate interveni un contract de confidenţialitate cu privire la informaţiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă. În cazul în care salariatul urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunica în timp util pe lângă informaţiile prezentate mai sus şi informaţii referitoare la:   durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate condiţiile de climă reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală condiţiile de repatriere a lucrătorului. Aceste dispoziţiile se completează prin legi speciale care reglementează condiţiile specifice de muncă în străinătate.   Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional. La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de avocat. În situaţia în care angajatorul nu îşi execută obligaţia de informare persoana selectată în vederea angajării ori salariatul are dreptul să sesizeze, în termen de 30 de zile de la data neîndeplinirii acestei obligaţii, instanţa judecătorească competentă şi să solicite despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către angajator a obligaţiei de informare.

Limitarea răspunderii producătorului Ea poate fi decisă de instanţa judecătorească în cazul de concurenţă la prejudiciul încercat de consumator, atât a defectului produsului cât şi a faptei culpabile a consumatorului sau a altei persoane pentru care acesta este ţinut să răspundă. Este lesne să observăm că nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile ipoteze legale de limitare a răspunderii. Efectul limitativ de răspundere este datorat consecinţelor conduitei culpabile a consumatorului sau a persoanei pentru care acesta este ţinut să răspundă. Altfel spus, este repartizarea prejudiciului pentru culpe concurente, cu consecinţa numai a unei răspunderi parţiale a producătorului.

Limitarea răspunderii producătorului Ea poate fi decisă de instanţa judecătorească în cazul de concurenţă la prejudiciul încercat de consumator, atât a defectului produsului cât şi a faptei culpabile a consumatorului sau a altei persoane pentru care acesta este ţinut să răspundă. Este lesne să observăm că nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile ipoteze legale de limitare a răspunderii. Efectul limitativ de răspundere este datorat consecinţelor conduitei culpabile a consumatorului sau a persoanei pentru care acesta este ţinut să răspundă. Altfel spus, este repartizarea prejudiciului pentru culpe concurente, cu consecinţa numai a unei răspunderi parţiale a producătorului.