Modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie În M. Of. al României nr. 979 din data de 30 decembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. 20 ianuarie 2016 În M. Of. al României nr. 979 din data de 30 decembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Persoanele agresate fizic de către un membru al familiei pot cere instanţei emiterea unui ordin de protecţie. Potrivit modificărilor aduse prin noua lege, cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

Modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie În M. Of. al României nr. 979 din data de 30 decembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. 20 ianuarie 2016 În M. Of. al României nr. 979 din data de 30 decembrie 2015 a fost publicată Legea nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Persoanele agresate fizic de către un membru al familiei pot cere instanţei emiterea unui ordin de protecţie. Potrivit modificărilor aduse prin noua lege, cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

Contractul pe durată determinată Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri: înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe. Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în forma scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie. Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular. Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări. Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată. Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare. Angajatorii sunt obligaţi să informeze salariaţii angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, şi să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiţii egale cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Această informare se face printr-un anunţ afişat la sediul angajatorului. O copie a anunţului se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. Salariaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.  Mai multe informaţii despre contractul pe durată determinată găsiţi aici .

Contractul pe durată determinată Contractul individual de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată numai în următoarele cazuri: înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă ocuparea unei funcţii eligibile în cadrul organizaţiilor sindicale, patronale sau al organizaţiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului angajarea pensionarilor care, în condiţiile legii, pot cumula pensia cu salariul în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe. Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în forma scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie. Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni. În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular. Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit după expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al părţilor, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări. Între aceleaşi părţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată. Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare. Angajatorii sunt obligaţi să informeze salariaţii angajaţi cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii lor profesionale, şi să le asigure accesul la aceste locuri de muncă în condiţii egale cu cele ale salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Această informare se face printr-un anunţ afişat la sediul angajatorului. O copie a anunţului se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. Salariaţii cu contract individual de muncă pe durată determinată nu vor fi trataţi mai puţin favorabil decât salariaţii permanenţi comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor în care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.  Mai multe informaţii despre contractul pe durată determinată găsiţi aici .

Altay c. Turcia Situația de fapt: Reclamantul a fost arestat la 2 februarie 1993, cu folosirea forţei de către organele de poliţie, şi reţinut până la 16 februarie la sediul secţiei antiterorişte. Medicul care l-a examinat după 14 zile de la arestare a constatat existenţa a trei cicatrice la cap, reclamantul depunând totodată o plângere pentru rele tratamente la care a fost supus în timpul reţinerii sale. În iunie 1993, prefectul de poliţie a clasat plângerea, motivând că nu există probe; poliţiştii au folosit forţa pentru a-l putea aresta pe reclamant, iar acesta s-a lovit cu capul de poartă când a încercat să evadeze în timp ce i se lua interogatoriul. Această decizie a prefectului nu a fost comunicată reclamantului.  În luna mai 1994, Curtea securităţii de stat din Istanbul a condamnat pe reclamant pentru fapta de a fi urmărit răsturnarea regimului constituţional, la pedeapsa capitală, comutată ulterior în privare de libertate pe viaţă. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casaţie. Hotărârea Curții:   Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, invocând violarea Convenţiei europene sub multiple aspecte. Examinând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, Curtea a constatat că guvernul turc nu a dat explicaţii plauzibile cu privire la originea rănilor constatate pe capul reclamantului. Susţinerile privind tentativa de evadare şi de lovire cu capul de poartă a reclamantului sunt, după părerea Curţii, neconvingătoare. Dată fiind obligaţia autorităţilor de a veghea la integritatea persoanelor aflate sub puterea lor, Curtea a considerat că statul turc poartă răspunderea pentru rănile cauzate reclamantului atunci când acesta se afla sub controlul organelor de poliţie. Rănile menţionate vizau un organ vital al corpului şi au fost constatate abia după 14 zile de la reţinere, reclamantul neavând în această perioadă nici un contact cu un medic sau cu un avocat. În aceste condiţii, se poate afirma că reclamantul a fost supus unui tratament inuman, fiind violate prevederile Convenţiei europene. Curtea a constatat că au fost violate aceste prevederi şi prin durata excesivă a perioadei de reţinere, 15 zile, fără ca reclamantul să fie adus în faţa unui magistrat. De asemenea, constituie o violare a Convenţiei europene faptul, constatat de Curte, că din completul de judecată a făcut parte şi un judecător militar, deşi reclamantul era o persoană civilă, iar procesul era de competenţa instanţelor civile. O asemenea compunere a completului de judecată putea să creeze unele suspiciuni asupra independenţei şi imparţialităţii Curţii siguranţei statului, ofiţerul judecător putând influenţa Curtea în sensul părerii guvernului asupra speţei supuse judecăţii. În raport cu aceste violări ale Convenţiei, statul turc a fost obligat la plata sumei de 100.000 de franci francezi. Totodată, i s-a atribuit reclamantului drept cheltuieli de judecată suma de 10.000 franci francezi.

Altay c. Turcia Situația de fapt: Reclamantul a fost arestat la 2 februarie 1993, cu folosirea forţei de către organele de poliţie, şi reţinut până la 16 februarie la sediul secţiei antiterorişte. Medicul care l-a examinat după 14 zile de la arestare a constatat existenţa a trei cicatrice la cap, reclamantul depunând totodată o plângere pentru rele tratamente la care a fost supus în timpul reţinerii sale. În iunie 1993, prefectul de poliţie a clasat plângerea, motivând că nu există probe; poliţiştii au folosit forţa pentru a-l putea aresta pe reclamant, iar acesta s-a lovit cu capul de poartă când a încercat să evadeze în timp ce i se lua interogatoriul. Această decizie a prefectului nu a fost comunicată reclamantului.  În luna mai 1994, Curtea securităţii de stat din Istanbul a condamnat pe reclamant pentru fapta de a fi urmărit răsturnarea regimului constituţional, la pedeapsa capitală, comutată ulterior în privare de libertate pe viaţă. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casaţie. Hotărârea Curții:   Reclamantul s-a adresat Curţii Europene, invocând violarea Convenţiei europene sub multiple aspecte. Examinând susţinerile reclamantului şi actele dosarului, Curtea a constatat că guvernul turc nu a dat explicaţii plauzibile cu privire la originea rănilor constatate pe capul reclamantului. Susţinerile privind tentativa de evadare şi de lovire cu capul de poartă a reclamantului sunt, după părerea Curţii, neconvingătoare. Dată fiind obligaţia autorităţilor de a veghea la integritatea persoanelor aflate sub puterea lor, Curtea a considerat că statul turc poartă răspunderea pentru rănile cauzate reclamantului atunci când acesta se afla sub controlul organelor de poliţie. Rănile menţionate vizau un organ vital al corpului şi au fost constatate abia după 14 zile de la reţinere, reclamantul neavând în această perioadă nici un contact cu un medic sau cu un avocat. În aceste condiţii, se poate afirma că reclamantul a fost supus unui tratament inuman, fiind violate prevederile Convenţiei europene. Curtea a constatat că au fost violate aceste prevederi şi prin durata excesivă a perioadei de reţinere, 15 zile, fără ca reclamantul să fie adus în faţa unui magistrat. De asemenea, constituie o violare a Convenţiei europene faptul, constatat de Curte, că din completul de judecată a făcut parte şi un judecător militar, deşi reclamantul era o persoană civilă, iar procesul era de competenţa instanţelor civile. O asemenea compunere a completului de judecată putea să creeze unele suspiciuni asupra independenţei şi imparţialităţii Curţii siguranţei statului, ofiţerul judecător putând influenţa Curtea în sensul părerii guvernului asupra speţei supuse judecăţii. În raport cu aceste violări ale Convenţiei, statul turc a fost obligat la plata sumei de 100.000 de franci francezi. Totodată, i s-a atribuit reclamantului drept cheltuieli de judecată suma de 10.000 franci francezi.

Impozitul pe teren Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Impozitul/taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren cumulat. 

Impozitul pe teren Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Impozitul/taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren cumulat. 

Modificarea măsurilor luate cu privire la copil Modificarea măsurilor luate la divorţ se poate face la cererea formulată de către părinți, copil, membri de familie (bunici, străbunici, unchi, verişori, etc.), instituția de ocrotire, instituția publică specializată pentru protecția copilului sau procurorul. În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului. Măsurile luate la divorț cu privire la relațiile părinților cu copiii lor pot fi modificate în cazul schimbării împrejurărilor pe care le-a avut în vedere instanța de divorț atunci când le-a luat. Dacă autoritatea părintească se exercită de ambii părinți se poate cere ca ea să fie exercitată de un singur părinte sau de alte persoane sau invers, se poate solicita schimbarea măsurii privind locuința copilului, modificarea contribuției părinților.

Modificarea măsurilor luate cu privire la copil Modificarea măsurilor luate la divorţ se poate face la cererea formulată de către părinți, copil, membri de familie (bunici, străbunici, unchi, verişori, etc.), instituția de ocrotire, instituția publică specializată pentru protecția copilului sau procurorul. În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului. Măsurile luate la divorț cu privire la relațiile părinților cu copiii lor pot fi modificate în cazul schimbării împrejurărilor pe care le-a avut în vedere instanța de divorț atunci când le-a luat. Dacă autoritatea părintească se exercită de ambii părinți se poate cere ca ea să fie exercitată de un singur părinte sau de alte persoane sau invers, se poate solicita schimbarea măsurii privind locuința copilului, modificarea contribuției părinților.