Obligaţiile fiscale ale contribuabililor care desfăşoară activităţi independente în anul 2016

Potrivit noului Cod Fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, contribuabilii care care desfăşoară activităţi independente datorează, pentru veniturile pe care le realizează, impozitul pe venit de 16%, contribuţia la asigurări sociale de 10,5% sau 26

Potrivit noului Cod Fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, contribuabilii care care desfăşoară activităţi independente datorează, pentru veniturile pe care le realizează, impozitul pe venit de 16%, contribuţia la asigurări sociale de 10,5% sau 26,3%, conform opțiunii acestora, calculată la venitul net obţinut şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate de 5,5% calculată pe baza venitului net efectiv realizat.

Impozitul pe venit

Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, stabilie de organul fiscal.

Baza de calcul pentru plăţi anticipate este venitul anual estimat prin formularul 220 – “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit” sau venitul net din formularul 200 – „Declaraţia privind venitul realizat”.

Plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie).

Cota de impozit este de 16% şi se aplică la baza de calcul.

Nu se datorează plăţi anticipate în cazul contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat, care realizează venituri din activităţi independente.

Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal pe baza formularului 200 – „Declaraţiei privind venitului realizat”.

Contribuţia de asigurări sociale - CAS

Baza lunară de calcul pentru plăţi anticipate pentru persoanele fizice care determină venitul net anual în sistem real este echivalentul a 35% din câştigul salarial mediu brut (2681 lei pentru anul 2016), adică 938 lei.

La recalculare, în anul următor celui de realizare a venitului, în baza declaraţiei privind venitul realizat, baza de calcul o reprezintă venitul brut - cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând CAS, si nu poate fi mai mică decât 35% din câştigul salarial mediu brut şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.

Pentru persoanele fizice care determină venitul net anual pe baza normelor de venit este valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea şi nu poate fi mai mică decât 35% din câştigul salariai mediu brut şi nici mai mare de 5 ori acest câştig.

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente se încadrează în categoria

asiguraţilor obligatoriu în sistemul public de pensii dacă îndeplinesc următoarele condiţii :

  • pentru cei care sunt impozitaţi în sistem real dacă veniturile realizate în anul precedent (venitul brut mai puţin cheltuielile, exclusiv CAS împărţit la numărul de luni de activitate) depăşeşte 35% din câştigul salariai mediu brut
  • pentru cei care sunt impozitaţi la normă de venit, dacă valoarea lunară a normei (norma anuală împărţită la numărul de luni de activitate după aplicarea corecţiilor) depăşeşte 35% din câştigul salariai mediu brut
  • pentru cei care îşi încep activitatea în cursul anului sau pentru cei care trec de la impozitarea pe bază de norme de venit la impozitarea în sistem real, dacă estimează că realizează un venit lunar care depăşeşte 35% din câştigul salariai mediu brut

Persoanele fizice obligate să se asigure în sistemul public de pensii depun anual până la data de 31 ianuarie formularul 600 "Declaraţie privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii".

Dacă persoanele fizice autorizate încep activitatea în cursul anului şi estimează că vor obţine un venit lunar care depăşeşte 35% din câştigul salariai mediu brut, vor depune formularul 600 în termen de 30 zile de la începerea activităţii.

Sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale următoarele persoane:

  • persoanele fizice impuse în sistem real care în anul precedent au realizat venituri sub nivelul plafonului minim nu au obligaţia depunerii formularului 600 şi nu datorează plăţi anticipate cu titlu de contribuţie de asigurări sociale. Contribuţia de asigurări sociale plătită de persoanele care au realizat venituri impuse în sistem real sub plafonul minim nu se restituie, dar este luată în calcul la stabilirea stagiului de cotizare şi a punctajului pentru pensionare.
  • persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii (de exemplu avocaţi)
  • pensionarii

Plata anticipată a CAS se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie). 

Cota de contribuţie este de 10,5% şi se aplică la baza de calcul.

Contribuabilii impuşi în sistem real pot opta pentru cota integrală de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare pentru condiţii normale de muncă - 26.3%. Opţiunea se face prin formularul 600 până la 31 ianuarie pentru cei care au desfăşurat activitate în anul precedent sau în termen de 30 de zile de la începerea activităţii în cazul începerii activităţii în cursul anului fiscal. Opţiunea este obligatorie pentru întregul an fiscal şi se consideră reinnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea formularului 600 până la 31 ianuarie a anului fiscal pentru care se doreşte revenirea la cota individuală de contribuţie de asigurări sociale.

Definitivarea contribuţiei de asigurări sociale în cazul veniturilor determinate în sistem real se efectuează pe baza formularului 200 – “Declaraţie privind venitul realizat”.

Plata CAS stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate - CASS

Baza de calcul pentru plăţi anticipate se calculează astfel:

  • în cazul persoanelor fizice care determină venitul net anual în sistem real: diferenţa pozitivă dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate
  • în cazul persoanelor fizice care determină venitul net anual pe bază de norme de venit: valoarea anuală a normei de venit, raportată la numărul de luni în care a fost desfăşurată activitatea.

În cursul anului se efectuează plăţi anticipate cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, stabilite de organul fiscal, prin decizie de impunere, pe baza formularului 220 – “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit”.

Plata CASS se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie).

Cota de contribuţie este de 5,5% care se aplică asupra bazei de calcul.

Definitivarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor determinate în sistem real se efectuează pe baza formularului 200 – „Declaraţia privind venitul realizat”. Baza lunară de calcul evidenţiată în decizia de impunere nu poate fi mai mică de un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă venitul pentru care se calculează contribuţia este singurul realizat.

Plata CASS stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.