Printr-o decizie de speță[1], Î.C.C.J. a anlizat mai multe contracte de vânzare cumpărare a unor imobile, prin care părţile au stabilit preţul fără nicio menţiune cu privire la taxa pe valoare adăugată, factura aferentă vânzării cuprinzând acelaşi preţ stabilit prin contract, fără a evidenţia taxa pe valoare adăugată.
Potrivit vânzătoarei, reclamanta din speța în cauză, consecinţa acestui fapt ar fi imposibilitatea de a solicita taxa pe valoare adăugată aferentă tranzacţiei, preţul final, indiferent de recalificarea tranzacţiilor efectuată de către organele de control fiscal, fiind cel menţionat în contract.
Aceasta a susţinut că taxa pe valoare adăugată este o taxa datorată de beneficiar şi nu a manifestat vreodată intenţia de a suporta plata acestei taxe, în locul cumpărătoarei.
Organele fiscale au stabilit că terenurile vândute nu intră în categoria terenurilor a căror vânzare este scutită de plata taxei pe valoare adăugată, stabilind în sarcina vânzătoarei obligaţia de plată a taxei pe valoare adăugată. Această sumă a fost deja recuperată de către organele fiscale de la aceasta, cu titlu de TVA datorat, la care au fost calculate penalităţi şi majorări de întârziere aferente.
Î.C.C.J. a stabilit că, obligația de a suporta plata tuturor impozitelor și taxelor, prevăzută de părţi în contract, se raportează la obligaţia legală a cumpărătoarei de a declara proprietatea la direcţia de taxe şi impozite locale, în vederea stabilirii şi aplicării impozitului pe bunuri imobile, nu în legătură cu plata T.V.A., aceasta fiind o clauză standard în contractele de vânzare.
Din convenţia părţilor, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul, au avut în vedere preţul negociat şi achitat şi nu suma plătită la care s-ar adăuga, eventual, şi TVA.
Această interpretare este în concordanță cu interpretarea dată în cauza Cauza Plavoşin, când s-a statuat că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 şi 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când preţul unui bun a fost stabilit de părţi fără nici o menţiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoană obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operaţiunea supusă taxei, preţul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administraţia fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată.
Poziţia Comisiei Centrale, concretizată prin Decizia nr. 6/2014, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1820/30.12.2014, este în deplin acord cu hotărârea pronunţată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Plavoşin.
Din convenţia părţilor, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul, au avut în vedere preţul negociat şi achitat şi nu suma plătită la care s-ar adăuga, eventual, şi TVA.
Înalta Curte a reținut că obligația de a suporta plata tuturor impozitelor și taxelor se raportează la obligaţia legală a cumpărătoarei de a declara proprietatea la direcţia de taxe şi impozite locale, în vederea stabilirii şi aplicării impozitului pe bunuri imobile, aceasta fiind o clauză standard în contractele de vânzare, care nu se referă la „riscul suportării TVA”.
Pentru mai multe informații privind acest subiect, nu ezitați să contactați Ionaș Mihaela – Cabinet de Avocat
Arii de practica: Litigii, Drept fiscal
