Curtea Constituţională a României

Dispoziții referitoare la contestarea sancțiunilor aplicate de inspectorii ISCIR, neconstituționale

În ziua de 16 octombrie 2018, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 și art.26 din Legea nr.64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

- art. 25: „(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.

(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

(4) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator”.

- art. 26: „Dispoziţiile art. 24 şi 25 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 64/2008 sunt neconstituționale, deoarece încalcă art. 21 din Constituţie.

Curtea a reţinut, în esenţă, că obligaţia de a adresa contestaţia împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator, ca o condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil şi reprezintă un impediment administrativ incompatibil cu accesul neîngrădit la justiţie.

Decizia este definitivă și general obligatorie.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.