În ziua de 17 ianuarie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.213 alin.(2) și ale art.215¹ alin.(6) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

- Art.213 alin.(2) - ʺJudecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat conform alin.(1) fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului."

- Art.215¹ - ʺ(6) În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 5 ani."

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, 

I. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.213 alin.(2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art.204 alin.(4) din Codul de procedură penală.

II. A respins excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispoziţiile art.215¹ alin.(6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Curtea a reținut că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică, reglementate la art.25, art.26, art.39, art.41 şi, respectiv, art.45 din Constituţie.

Curtea a reținut că, în cazul formulării unei plângeri împotriva ordonanţei procurorului prin care acesta a dispus luarea/prelungirea măsurii controlului judiciar, în cursul urmăririi penale, legiuitorul nu a reglementat un termen cert de soluţionare a acesteia, așa cum a reglementat în cazul soluționării contestației împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurii controlului judiciar de către judecător (fie el judecător de drepturi și libertăți, de cameră preliminară sau instanță de judecată). Prin modul cum a înţeles să reglementeze soluţionarea plângerii împotriva luării/prelungirii măsurii preventive a controlului judiciar, legiuitorul a introdus un element de incertitudine, de natură să pună în discuţie însăşi efectivitatea acestei căi de atac, ceea ce contravine prevederilor art.21 din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie.