În ziua de 29 noiembrie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.231 alin.(7) şi art.238 alin.(1) teza finală din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art.31 alin.(1) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul conținut:

- Art.231 alin.(7): „Judecătorul de drepturi şi libertăţi procedează la audierea inculpatului conform art.225 alin.(7) şi (8), în prezenţa avocatului acestuia, şi, evaluând declaraţia inculpatului în contextul probelor administrate şi al motivelor avute în vedere la luarea măsurii, dispune prin încheiere, după audierea concluziilor procurorului, confirmarea arestării preventive şi a executării mandatului ori, după caz, în condiţiile prevăzute de lege, revocarea arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art.202 alin. (4) lit. b)-d) şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.”

- Art.238 alin.(1): „Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, din oficiu ori la propunerea motivată a procurorului, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, pentru acelaşi temeiuri şi în aceleaşi condiţii ca şi arestarea preventivă dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Dispoziţiile art.225, 226 şi 228-232 se aplică în mod corespunzător. ”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.238 alin.(1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art.II pct.54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2016 şi a constatat că soluţia legislativă care exclude aplicarea dispoziţiilor art.227 din Codul de procedură penală este neconstituţională.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.231 alin.(7) din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 

În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că prevederile art.238 alin.(1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art.II pct.54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2016, contravin dispoziţiilor art.23 din Legea fundamentală coroborat cu art.5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.21 alin.(3) din Constituţie, deoarece în procedura arestării preventive a inculpatului în faza de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, legiuitorul a exceptat in terminis posibilitatea respingerii propunerii de arestare preventivă, prin faptul că dispoziţiile criticate – aplicabile însă în cauză – nu fac trimitere şi la prevederile art.227 din Codul de procedură penală referitoare la „Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale”.

Decizia este definitivă și general obligatorie.