Decizia nr. 166/2015 a Curții Constituționale a României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 21 aprilie 2015.

În motivarea deciziei, Curtea se arată că: ”procedura specială reglementată de art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiinţarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. Aceasta, în condiţiile în care nici ordonanţa procurorului de clasare sau de renunţare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat şi nici încheierea judecătorului prin care se soluţionează plângerea împotriva acestor soluţii ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în faţa judecătorului de cameră preliminară care urmează a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală. Codul de procedură penală prevede expres în art. 28 că doar hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă o acţiune civilă cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o şi că, în cazul unei hotărâri definitive de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa civilă nu este legată de această hotărâre în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului sau a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că argumentele pe care s-a fundamentat soluţia pronunţată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la procedura urmată de judecătorul de cameră preliminară în exercitarea atribuţiilor care nu vizează soluţionarea fondului cauzei, sunt cu atât mai mult aplicabile speţei deduse analizei prezente cu cât, (…), aceasta priveşte procedura de soluţionare a unor probleme de fond: desfiinţarea unui înscris falsificat, respectiv confiscarea specială.

Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 549 ind. 1 din Codul de procedură penală, procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, potrivit cărora procurorul şi părţile din proces au dreptul de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului şi de a-şi putea expune susţinerile în faţa acestuia.

(…)În ceea ce priveşte procedura referitoare la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris în caz de clasare sau renunţare la urmărirea penală, Curtea constată şi înfrângerea principiului publicităţii procesului, întrucât atât fondul cauzei, cât şi contestaţia împotriva soluţiei pronunţate, conform art. 549 ind. 1 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală, se soluţionează într-o şedinţă nepublică.

(…) Curtea Constituţională observă lipsa unei raţiuni care să justifice absenţa publicităţii şedinţei de judecată în procedura supusă controlului de constituţionalitate şi, prin urmare, constată că dispoziţiile art. 549 ind.1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, în procedura analizată, deşi judecătorul de cameră preliminară decide cu privire la fondul cauzei, şi anume cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict – faptă, persoană şi vinovăţie -, persoanele vătămate în interesele lor şi procurorul nu au dreptul de a solicita administrarea unor mijloace de probă, de a folosi aceste mijloace de probă şi de a invoca excepţii pentru a-şi argumenta poziţia. Or, din perspectiva dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituţie, o atare situaţie este inacceptabilă. Curtea consideră că dreptul la apărare conferă oricărei părţi implicate într-un proces şi indiferent de natura acestuia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu de muncă) posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Acesta include participarea la şedinţele de judecată, posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă, de a solicita administrarea unor probe şi de a invoca excepţii procedurale ce îi pot sprijini poziţia.

Distinct de cele expuse în prealabil, cu privire la procedura confiscării speciale, Curtea apreciază că, pe lângă textele constituţionale şi convenţionale constatat a fi încălcate, trebuie respectate şi garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. (…) Curtea apreciază că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară care decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict – faptă, persoană şi vinovăţie – în ceea ce priveşte aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, nu întruneşte garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei europene.”