În ziua de 1 octombrie 2015, Plenul Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.440 alin.(1) şi (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

„(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) şi (6), art. 437 şi 438 ori dacă cererea este vădit nefondată, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată” din cuprinsul dispoziţiilor art. 440 alin.(2) din Codul de procedură penală este neconstituţională în raport de dispoziţiile art.21 alin.(3) şi art.24 din Constituţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că soluţia de respingere a cererii de recurs în casaţie pentru motivul că aceasta este vădit nefondată obligă instanţa supremă la examinarea fondului cauzei. Or, această soluţie nu poată fi pronunţată în cadrul procedurii admiterii în principiu a recursului în casaţie, ci doar în faza judecării căii extraordinare de atac, reglementate de dispoziţiile art.445-451 din Codul de procedură penală.

Decizia este definitivă și general obligatorie.