Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă

Dezlegare chestiune de drept vizând interpretarea unor dispoziții din Legea privind darea în plată

Potrivit minutei nr. 7, în dosarul nr. 2880/1/2018 pronunţată în şedinţa publică din data de 11 februarie 2019, Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie a stabilit că:

“În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, pot solicita stingerea obligațiilor izvorâte din contractele de credit debitorii care sunt supuși în continuare unei executări silite, deși executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanța de judecată astfel învestită urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența impreviziunii.”

Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.