Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Penală

Dezlegarea unor chestiuni de drept privind privind încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane sub influenţa alcoolului

Potrivit minutei nr. 14, dosar nr. 21/1/2020 pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2020, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că:

În interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.

Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.