Curtea Constituţională a României. Reglementarea prin ordin de ministru a condițiilor de ocupare de către polițiști a posturilor de conducere, neconstituțională

„Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”.

În ziua de 24 martie 2016, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.18 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, care au următorul conținut:

„Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.18 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale.

Curtea a constatat că aceste dispoziţii contravin art.73 alin.(3) lit.j) din Constituţie, deoarece aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere ţin de statutul poliţistului şi trebuie reglementate prin lege organică, respectiv Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului.

Curtea a mai constatat încălcarea dispoziţiilor art.1 alin.(4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece prevederile art.18 din Legea nr.360/2002 deleagă reglementarea acestor aspecte esenţiale ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine.

Decizia este definitivă și general obligatorie.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.