Potrivit minutei nr. 7, în dosarul nr. 669/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2016, ÎCCJ a stabilit că:
“În interpretarea dispoziţiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin decizie a organelor de expertiză medicală (prin care se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului), se înţelege rezultatul evaluării medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă, constând în fişa de aptitudine, necontestată sau devenită definitivă după contestare, prin emiterea deciziei de către entitatea cu atribuţii legale în acest sens.”
Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă