Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă

Stabilirea domiciliului ulterior emiterii titlului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991

Potrivit minutei nr. 39, în dosarul nr. 2598/1/2016 pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2016, ÎCCJ a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condiţia de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul poate fi îndeplinită ulterior emiterii titlului de proprietate, neîndeplinirea acesteia atrăgând sancţiunea specifică prevăzută de dispoziţiile art. 49 din aceeaşi lege.”

Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.