Potrivit minutei nr. 13, dosar nr. 620/1/2017 pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2017, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, stabilind că:
“Dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.”
Aceasta este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) Cod procedură penală.