Recurs în interesul legii – Procedura specială de înscriere a dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii

Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de

Sunset with clouds

Potrivit deciziei nr. 19 în dosarul nr.12/2015 pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava și, în consecință, a stabilit că:

“În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art.76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.”

Aceasta este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.