
În ziua de 17 ianuarie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative, cu următorul conținut:
- Art.2 - "Se aprobă transmiterea imobilului, construcţie şi teren aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa nr.2, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», în administrarea Serviciului Român de Informaţii."
- Art.3 alin.(5) - "La data semnării protocolului de predare-preluare, Serviciul Român de Informaţii se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art.2."
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 și ale art.3 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului și pentru modificarea unor acte normative sunt neconstituționale.
Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate au fost adoptate cu încălcarea exigențelor constituționale prevăzute de art.1 alin.(4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor și principiul legalității, de art.44 privind dreptul de proprietate privată și de art.115 alin.(4) referitoare la condițiile adoptării ordonenței de urgență a Guvernului.
Decizia este definitivă și general obligatorie.