Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Civilă
Explicitarea pretenţiilor în apel
Explicitarea pretenţiilor în apel
Potrivit minutei nr. 28, în dosarul nr. 1924/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 21 septembrie 2015, ÎCCJ a stabilit că:
“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, stabileşte că explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă se poate invoca excepţia necompetenţei materiale în limitele efectului devolutiv al judecării unei cauze, în apel.”
Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.