Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De Drept În Materie Contencios Administrativ Şi Fiscal
Efectele dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010
Potrivit minutei nr. 16, dosar nr. 689/1/2015 pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2015, ÎCCJ a stabilit că:
“Dispoziţiile art.9 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie – 31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept.”
Aceasta este obligatorie potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.