
În M. Of. nr. 555 din data de 27 iulie 2015 a fost publicată Legea nr. 200/2015 pentru modificarea art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.
Potrivit noilor reglementări, în cazul în care președintele de ședință în exercițiu lipsește de la ședințele consiliului local, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora, va fi ales un alt preşedinte de şedinţă, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi, care va conduce şedinţa respectivă. Acesta va exercita atribuţiile prevăzute de lege pentru preşedintele de şedinţă.