Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2015 pentru modificarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor a fost

Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale

Ordonanţa Guvernului nr. 5/2015 pentru modificarea unor termene prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78 din 29 ianuarie 2015.

Termenul de comunicare a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenției se majorează de la 1 februarie, de la o lună cât este în prezent, la două luni.

Potrivit noilor reglementări, executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.

Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea. În cazul în care procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu poate fi înmânat pe loc, atunci când este întocmit deoarece contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face în termen de cel mult două luni de la data încheierii procesului verbal.


    Copyright © 2015 - Ionas Mihaela - Cabinet de avocat. Toate drepturile rezervate.