Potrivit deciziei nr. 4 în dosarul nr. 2/2016 pronunţată în şedinţa publică din 4 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecință:

“În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din Codul penal, stabileşte că:

Fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.”

Aceasta este obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.