Belziuk c. Polonia

Situația de fapt:

La 31 mai 1992 reclamantul care domiciliază în localitatea Gorlice, Polonia, a fost arestat sub acuzația de a fi încercat să fure un autoturism. Procesul s-a desfășurat în fața ribunalului de district unde martorii (proprietarul vehiculului, un vecin, și ofițerul de poliție) au declarant că l-au văzut pe inculpate încercând să deschidă cu forța ușa vehiculului, inculpatul având asupra sa un sac cu unelte de spargere a mașinilor.

Inculpatul a participat la process, dorind să nu fie reprezentat de un avocat.

Tribunalul l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru tentative de furt. Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarant recurs, susținând că probele nu au fost correct aprec ate și nu s-a ținut seama de explicațiile sale. El a solicitat să fie adus la judecată pentru a da explicații.

Tribunalulregional a respins cererea condamnatului de a asista la process motivând că el ar fi putut să-și comunice în scris observațiile, deoarece a avut timp suficient pentru aceasta.

Hotărârea Curții: 

La 31 mai 1993, condamnatul s-a adresat Comisiei europene a drepturilor omului susținând că au fost violate prevederile art.5, art.6, art.14 și art. 15 din Convenția europeană a drepturilor omului, urmărirea penală și judecata desfășurându-se în mod vădit discriminatoriu (fiind socotit recidivist), fără o apreciere obiectivă a probelor și fără să I se dea posibilitatea să combat probele în fața unei instanțe imparțiale. Guvernul polonez a cerut respiungerea cererilor reclamantului, în principal pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac, în subsidiar pentru că nu s-a produs nici o violare a Convenţiei europene.

Curtea Europeană, analizând susţinerile părţilor şi actele dosarului, a constat reclamantul a epuizat căile interne de atac contra hotărârii, deoarece tribunalul reglorv respins cererea de a se prezenta în faţa instanţei de apel şi de a se apăra personal în fața acuzaţiilor aduse.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că tribunalul regional, care avea plenitudine de jurisdicţie, nu a aprobat ca reclamantul să fie adus în faţa instanţei pentru a contesta condamnarea sa şi a administra probe în apărarea.

Astfel condamnatul a fost privat de un proces echitabil şi de posibilitatea de a-şi susţine apărarea în faţa instanţei prin invocarea de probe concludente pentru soluţionarea cauzei.

Principiul egalităţii armelor şl dreptul la o procedură contradictorie impuneau ca reclamantul să fie autorizat să se prezinte în faţa instanţei spre a contesta concluziile procurorului. Nu se poate susţine că reclamantul putea suplini aceasta prin transmiterea de observaţii scrise, dată fiind prezenţa în şedinţă publică a procurorului şi caracterul agresiv al rechizitoriului său.

Curtea a constatat că există o violare a art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană, această constatare reprezentând o satisfacţii echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit.