Încetarea executării silite
Executarea silită încetează dacă:
- s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii
- nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri
- creditorul a renunţat la executare
- a fost desfiinţat titlul executoriu
- a fost anulată executarea.
În toate cazurile, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, motivată în fapt şi în drept, cu menţionarea cauzei de încetare a executării. Încheierea de încetare a executării va fi comunicată de îndată creditorului şi debitorului.
În cazul în care executarea silită nu mai poate fi efectuată sau continuată, creditorul a renunțat la executare sau a fost anulată executarea, executorul judecătoresc îi va remite personal creditorului sau reprezentantului său titlul executoriu.